Scurt istoric


      Începuturile învăţământului fiind în corelaţie cu apariţia bisericilor, ca singurele instituţii de cultură în sate, se dovedeşte că pe lângă biserica ctitorită, în 1816, a funcţionat şi o şcoală confesională. Despre existenţa sa nu avem mărturii scrise. Totuşi învăţătorul care a fost directorul școlii o perioada de 35 de ani, Manolache Ioan, ne relatează într-o schiţă,cu caracter monografic, inedită, despre începuturile şcolii din localitate.
Iniţial ea a funcţionat într-o clădire anume construită de locuitorii comunei, pe pârâul Fântânel. Era construită din două încăperi, din care una era sală de clasă, iar una era locuinţă, pentru învăţător, care era şi preotul bisericii așijderea multor localități din Ardeal.
Aici a funcţionat şcoala timp de 20 de ani cu un singur post de învăţător, în care a fost încadrat Cif Toader, având funcţia de preot. Şcoala era frecventată de aproximativ 30 de elevi anual. A urmat apoi un nepot al său, pe nume Cif Moise. Şcoala a fost mutată de aici lângă Biserică, pe locul numit „Pe Piatră” unde ne este amintit învăţătorul Telegan Gheorghe.
În anul 1929 începe sa se construiască actualul sediu de şcoală într-o clădire din piatră care pentru început avea destinaţia de a fi fabrică de cherestea, dar a fost abandonată vechea idee şi astfel în anul 1930 s-a dat în folosinţă o sală de clasă, o cancelarie şi un coridor unde s-a mutat vechea şcoală.
În anul 1928 a fost înfințată în cadrul coloniei fabricii de cherestea de la Sălard, o şcoală primară. Astfel până în anul 1940, în localitate funcţionau trei şcoli primare.
În perioada 1940-1944, în timpul ocupaţiei maghiare, a funcţionat o singură şcoală cu patru posturi, în actualul local, cursurile ţinându-se în limba maghiară şi română. De la reforma învăţământului din 1948, în actuala şcoală funcţionau ciclu I, cu două secţii (română şi maghiară) şi ciclul II cu secţie română.
Tot în anii 1925-1928, a fost construită în satul Neagra o şcoală primară, care funcţionează şi astăzi.
Astfel în anul 1933, în comuna Lunca Bradului, au funcţionat trei şcoli:
- una în zona de confluență a pârâului Ilva, unde director era domnul Bungărzean.
- una în centrul comunei, în actuala clădire a şcolii, unde se aflau două săli amenajate, director era învăţătorul Ioan Manolache.
- cea de-a treia în satul Neagra.

       În anii 1937-1938, au mai fost date în folosinţă două săli de clasă la şcoala din Lunca Bradului, astfel şcoala de la Ilva, se mută în clasele noi amenajate şi domnul Bungărzeanu, devine revizor şcolar.
Când au început concentrările în anul 1939, primii chemaţi sub arme, au fost dascălii, deoarece aceştia erau şi ofiţeri de rezervă.
În aceste condiţii, învăţător a venit Ion Arsente „un moldovean molcom îngrijit la vorbă”. La clasele maghiare era doamna Bukaresti Anne. Mai târziu, au fost mobilizaţi atât învăţătorul Ion Arsente, cât şi directorul Ioan Manolache. Clasele române, au rămas fără dascăl. Părintele Eftimie Andrei, doctor în teologie, preotul bisericii ortodoxe din Lunca Bradului, s-a angajat voluntar şi făcea cursuri cu elevii în două schimburi, clasele I- IV, dimineaţa şi clasele V- VIII, după-masa. Acest preot era un „pedagog înnăscut”.
Şcoala a funcţionat cu clasele I- VII, din anul şcolar 1944 - 1945, până în anul şcolar 1963-1964, de când a funcţionat cu clasele I- VIII, până în anul 1969-1970, treapta I de liceu funcţionând începând din anul şcolar 1969-1970, timp de 20 de ani cu mici întreruperi, până la revoluţia din decembrie 1989, respectiv anul şcolar 1989-1990.
În luna mai 1953 s-a creat în comună prima grădiniţă cu cămin, lângă întreprinderea forestieră, care a funcţionat la început cu un singur post. Mai târziu, căminul a funcţionat cu două grupe, având 50 de copii supravegheaţi de patru educatoare. Astăzi există două grădiniţe cu program normal, din care una în satul Neagra.

    Răsfoind cataloagele şi documentele şcolare, am observat că de bunul mers al funcţionării şcolii s-au îngrijit în perioada postbelică, următorii directori:
1. Manolache Ioan- învăţător, anul şcolar 1940-1941, până în 1953-1954;
2. Moşneg Nicolae- profesor istorie- geografie, an şcolar 1954-1955, până în anul 1957-1958;
3. Oancea Ioan- profesor istorie, anul şcolar 1958-1959, până în anul 1964-1965;
4. Boilă Ioan- profesor limba română, anul şcolar 1965-1966, până în anul 1967-1968;
5. Bucur Marta- profesor matematică, anul şcolar 1968-1968, până în anul, 1969-1970;
6. Pop Valer- profesor istorie, anul şcolar 1970-1971, până în anul 1972-1973;
7. Pop Maria- profesor limba română, anul şcolar 1973-1974, până în anul 1975-1976;
8. Cif Elena- profesor limba română, anul şcolar 1976-1977, până în anul 1983-1984;
9. Crişan Leon- profesor fizică- chimie, anul şcolar 1984-1985, până în anul 2015-2016;
10. Trombitas Daniel-profesor de matematică, in anul scolar 2016-2017;
11.Onica Ildiko Cecilia – profesor limba română, din anul școlar 2016-2017 până in anul scolar 2021-2022;
12.Covrig Victor –profesor de matematica și fizica 2021-2022- până în 2022-2023;
13. Peter Maria Lucia- prof. invățământ primar din 2023-2024–prezent.

Despre noi

Bază
materială
Baza materiala
Resurse
umane
Oferta educationala
Ofertă educațională
Oferta educationala
Activități

Activitati

Bază materială

Baza materiala
Baza materiala
Baza materiala
Baza materiala
Baza materiala
Baza materiala
Baza materiala
Baza materiala
Baza materiala

Resurse umane

         Cadrele didactice, prin activitatea didactică, aduc o contribuţie deosebită în sprijinirea copilului preşcolar și școlar, înachiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi, aptitudini, atitudini și formarea de competențe necesare acestuia în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.
              A fi dascăl nu-i o muncă uşoară şi nici la îndemâna oricui, dar făcându-se cu pricepere şi dăruire îţi umple plăcerea împlinirii. 

Personal grădiniță

Organigramă

Personal grădiniță

Ofertă educațională

      Școala Gimnazială Lunca Bradului vă așteaptă cu o ofertă educațională diversificată și de calitate, care să asigure atingerea standardelor de învățare și promovarea valorilor europene într-un  climat de siguranță fizică și psihică.

     Mai multe informații despre oferta educațională găsiți aici.

Scoala Lunca Bradului